daramaria15

Just another WordPress.com site

  • About
  • Bannere
  • Carti
  • Recenzii de la A la Z

MISIUNE FINALĂ: SALVAREA LUMII!

Publicat de daramaria15 pe noiembrie 13, 2012
Publicat în: Uncategorized. Scrie un comentariu

ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson

O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor… şi tot ce-ţi mai poţi dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.

Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.

Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil – o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze…
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii –, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.

„În acest follow-up la Experimentul Angel, Patterson, un povestitor desăvârşit, îşi demonstrează încă o dată abilitatea de a compune scene de extremă acţiune, pline de suspans, cu momente de umor absolut surprinzătoare…” – Booklist

„Răsturnări de situaţii, conspiraţii, întâmplări dramatice… dar şi prezenţa unui câine vorbitor care aduce o notă amuzantă irezistibilă.” – School Library Journal

„Cărţile din această serie se citesc repede şi se încheie în suspans, făcându-te curios să afli ce se întâmplă în volumul următor.” – Erin Collazo Miller, About.com

MAXIMUM RIDE

Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare • Tradusă în peste 12 ţări • New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) • Publishers Weekly Bestseller • ALA Quick Pick pentru Tineri • Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” • Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age” • Recomandare Book Sense Pick • Recomandată de editorii de la KLIATT • Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice • În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment şi Universal Pictures

www.maximumride.com

Cartea are 448 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 44,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

FIŢI GATA PENTRU ÎNTÂLNIREA CU CELEBRUL INSPECTOR REBUS!

Publicat de daramaria15 pe noiembrie 13, 2012
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: ian rankin, metro london. Scrie un comentariu

IAN RANKIN, numărul 1 în topul autorilor de romane poliţiste din Marea Britanie,

vă este acum adus în România de Editura LEDA

APELUL MORŢILOR de Ian Rankin, colecţia Thriller

Ce pot avea în comun crimele în serie, politica locală şi reuniunea la nivel înalt G8 din Scoţia?

În oraşul Edinburgh s-a comis încă o crimă – dar pentru că victima este un violator recent eliberat din închisoare, poliţiştii nu depun prea mare efort în rezolvarea cazului. Lucrurile se vor schimba însă simţitor atunci când intră în scenă celebrul, dar şi problematicul inspector John Rebus. Împreună cu sergentul Siobhan Clarke, mai tânăra sa colegă, acesta descoperă dovezi că un criminal în serie se află în libertate…

În aceeaşi perioadă, în Scoţia se desfăşoară reuniunea la nivel înalt G8. La un dineu organizat în deschiderea acestui eveniment, unul dintre parlamentarii invitaţi îşi pierde viaţa. Inspectorul Rebus investighează şi aparenta sinucidere a acestuia, dar şefii săi, care din motive necunoscute doresc să muşamalizeze totul, îi retrag cazul. Cum Rebus nu a respectat însă niciodată regulile, iar Siobhan are motive foarte personale pentru a vâna un poliţist însărcinat cu reprimarea tulburărilor publice, începe o luptă înverşunată împotriva propriilor colegi…

O combinaţie explozivă de acţiune şi politică… pe fundalul celei mai încercate săptămâni din istoria recentă a Marii Britanii

„Un Rankin realist şi dur, totul la superlativ.” –  Metro London

„Un roman poliţist captivant şi complex.” – Independent

„Rankin este din ce în ce mai bun. Actualitatea scrierilor sale şi spiritul de observaţie sunt fantastice.” –  Observer

„Acest roman, prin amestecul său ameţitor de crimă şi problematică politică de actualitate, este de-a dreptul năucitor. Rankin se află în deplinătatea maturităţii sale şi aproape că se autocatapultează în afara constrângerilor genului poliţist.” – Daily Mail

„Această carte combină complexitatea morală a unui roman politic cu stilul palpitant al anchetei poliţieneşti moderne.” – Irish Times

„Un roman scris cu mare măiestrie… cel mai reuşit de până acum. Este mai mult decât un roman poliţist, Rankin dezvăluind în mod convingător modul în care crima şi fărădelegea se infiltrează în societate.” –  Scotsman

„Intriga este la fel de remarcabilă ca în toate romanele lui Rankin, complexă şi deopotrivă convingătoare, desfăşurată de această dată pe parcursul a numai nouă zile, pe fundalul reuniunii G8 din 2005 de la Gleneagles, Scoţia, cu tot alaiul de concerte şi marşuri împotriva sărăciei… Cel mai bun roman poliţist al anului.” – Sunday Telegraph

IAN RANKIN este autorul numărul 1 în topul scriitorilor de romanele poliţiste din Marea Britanie. Originar din Scoţia, a absolvit Universitatea din Edinburgh,lucrând ulterior în diverse domenii. În 1987, a publicat primul volum din seria Rebus, Knots & Crosses, cărţile sale fiind traduse de atunci în 26 de limbi şi devenind bestselleruri internaţionale.. Ecranizările TV ale acestor romane au cunoscut, la rândul lor, un succes extraordinar. De-a lungul carierei, Rankin  a câştigat unele dintre cele mai prestigioase premii şi distincţii literare: Dagger Award, Macallan Gold Dagger Award şi Cartier Diamond Dagger Award acordate de Crime Writers’ Association,  Crime Thriller Award, British Book Award, Edgar Award acordat de Mystery Writers of America , precum şi Palle Rosenkrantz în Danemarca, Grand Prix du Roman Noir în Franţa , Krimipreis în Germania etc.. De asemenea, a primit titlul de Hawthornden Fellow şi a fost câştigător al Chandler-Fulbright Award.

În 2002, i-a fost acordat Ordinul Imperiului Britanic pentru merite

deosebite în literatură. Lui Ian Rankin i-au mai fost decernate o serie de titluri onorifice din partea unor universităţi renumite: Universitatea din Edinburgh, Universitatea din Abertay Dundee, Universitatea din St Andrews şi Universitatea din Hull.

În prezent, locuieşte la Edinburgh împreună cu partenera sa  şi cei doi fii ai lor.

Pentru mai multe informaţii despre autor, accesaţi www.ianrankin.net

Puteţi vizualiza aici  prezentarea cărţii făcută de autor:http://www.meettheauthor.co.uk/bookbites/1403.html

Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, coperta broşată, iar preţul de listă este 44,90 RON. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

O SINGURĂ ALEGERE TE POATE DISTRUGE

Publicat de daramaria15 pe noiembrie 13, 2012
Publicat în: Uncategorized. Scrie un comentariu

INSURGENT, mult aşteptata continuare a bestsellurului internaţional DIVERGENT, în curând în librării!

INSURGENT, volumul 2 din seria Divergent de Veronica Roth
Bestseller New York Times

O ALEGERE
DEVINE UN SACRIFICIU

UN SACRIFICIU
DEVINE O PIERDERE

O PIERDERE
DEVINE O POVARĂ

O POVARĂ
DEVINE O BĂTĂLIE

O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE DISTRUGE

O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situaţie, cu decizii sfâşietoare şi dezvăluiri emoţionante ale naturii umane…

Într-un Chicago distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de şaisprezece ani sunt obligaţi să aleagă una dintre cele cinci facţiuni, căreia ar trebui să-i fie devotaţi pentru tot restul vieţii, Tris Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubeşte — şi pe ea însăşi —, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâşietoare despre durere şi iertare, identitate şi loialitate, politică şi iubire.

Pentru Tris, ziua iniţierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie şi să fie sărbătorită alături de cei din facţiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârşeşte cu orori de nedescris. Războiul bate la uşă, în timp ce conflictele dintre facţiuni şi ideologii se extind cu repeziciune. Şi în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile şi dure. Transformată de propriile sale decizii, dar şi de durerea sufletească şi de sentimentul de vinovăţie, Tris trebuie să-şi accepte Divergenţa, chiar dacă nu ştie ce îi rezervă viitorul.

Puteţi vizualiza aici trailerul cărţii:

Cartea are 448 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 44,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

TRUE BLOOD revine!!!

Publicat de daramaria15 pe octombrie 9, 2012
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: charlaine harris, revista bravo, true blood. Scrie un comentariu

Nu rata ediţiile de chioşc TRUE BLOOD. Vampirii Sudului de Charlaine Harris
New York Times Bestseller

Preţ excepţional: 10,99 lei/ pachetul de 2 cărţi!

Jumătatea şi sfarşitul lunii octombrie readuc la chioşcuri savuroasele cărţile din seria TRUE BLOOD. Vampirii Sudului la un preţ ispititor de bun.

Astfel în data de 16 octombrie puteţi achiziţiona revista Bravo Girl împreună cu unul dintre cele 3 pachete la alegere: MORŢI PÂNĂ LA APUS (vol. 1) + MOARTEA LA DALLAS (vol.2) sau CLUBUL MORŢILOR (vol. 3) + MOARTĂ PENTRU TOŢI (vol.4) sau MORT DE-A BINELEA (vol. 5) + CATEGORIC MOARTĂ (vol.6).

Iar în data de 30 octombrie puteţi cumpăra revista Bravo Girl alegând dintre pachetele: MORŢI CU TOŢII (vol. 7) + MAI RĂU DECÂT MOARTEA (vol.8) sau MORT ŞI-NGROPAT (vol. 9) + MOARTE ÎN FAMILIE (vol.10).

Fetele Gallagher 4

Publicat de daramaria15 pe octombrie 2, 2012
Publicat în: Ally Carter, Spioane. Etichetat: acoperire, spioane, spionaj, sub-acoperire. Scrie un comentariu

 

 

Azi,la toate chioscurile  doar cu BVG!

DOAR CEI BUNI SPIONEAZĂ DE TINERI, volumul 4 din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER ─  din 2 octombrie împreună cu revista Bravo Girl.

Cammie este în vacanţă de iarnă la Londra, împreună cu Bex şi părinţii ei, în permanenţă păzită, şi nu se ducenicăieri fără să fie urmărită. Dar profesorul ei de Operaţiuni sub Acoperire ─ acuzat de trădare şi devenit unul dintre cei mai căutaţi oameni de pe Pământ ─ reuşeşte să înşele vigilenţa celor care o supraveghează pe Cammie şi vorbeşte cu ea, cerându-i să „urmeze porumbeii”, iar pe urmă sare de pe Podul Turnului în Tamisa. Cammie nu înţelege de ce profesorul ei cel sexy odinioară pare că şi-a pierdut minţile, şi mai ales de ce după întâlnirea cu el este luată la întrebări de agenţii MI6. Grozavă vacanţă, nu?

Apoi Cammie se întoarce la şcoală, pentru a descoperi că şi securitatea colegiului a suferit mari modificări, şi că toate pasajele ei secrete sunt acum blocate, iar şcoala cea iubită pare mai degrabă o închisoare.  Acum lumea lui Cammie e întoarsă cu susul în jos şi ea nu mai ştie în cine să aibă încredere ─ prietene, profesori, colege. Iar pe măsură ce timpul se scurge şi pericolul creşte, Cammie devine sigură de un singur lucru ─ nu poate să stea cu braţele încrucişate şi să aştepte să fie salvată de ceilalţi. Trebuie să afle motivul pentru care Cercul (un grup terorist malefic, atât de secret încât prea puţini ştiu despre existenţa lui) continuă să fie pe urmele ei, şi trebuie să afle cât mai repede. Iar când Zach începe să-şi facă apariţia din ce în ce mai des, în locuri şi situaţii total neaşteptate, Cammie îşi dă seama că are într-adevăr nevoie urgentă de răspunsuri.

Căci, de data asta, miza n-o mai reprezintă doar inima ei, ci şi libertatea, prietenele şi familia sa.

Cartea are formatul 10,5 x 17,5 cm, 240 pagini şi preţul de 10,99 lei.

GELOZIE, volumul 3 ALTFEL DE ÎNGERI – Lili St. Crow

Publicat de daramaria15 pe octombrie 2, 2012
Publicat în: Lili St. Crow, vampiri. Etichetat: Anna, Cristophe, djampiri, Dru, ordin, scoala, svetocha, vrea. Scrie un comentariu

GELOZIE, volumul 3 din seria ALTFEL DE ÎNGERI de Lili St. Crow

DRU ANDERSON
Întunecată, periculoasă şi sexy

În sfârşit, Dru Anderson ar trebui să fie în siguranţă, căci a reuşit să scape de colţii vampirilor şi a ajuns la Schola Prima, principala şcoală unde îşi are cartierul general Ordinul. Aici începe să se pregătească şi să înveţe ce înseamnă de fapt să fii o svetocha ─ o creatură pe jumătate vampir, pe jumătate om, şi dotată cu puteri nebănuite ─ în Lumea Reală a băieţilor djamphiri. Dar o pânză de păianjen de minciuni şi trădări continuă să se strângă în jurul ei. Christophe lipseşte, Graves se poartă ciudat, iar gărzile de corp pe care le-a primit par să ştie mai mult decât ar trebui. Şi tot aici o regăseşte şi pe capricioasa Anna, cealaltă svetocha cu puteri asemănătoare cu ale ei, dar care nu vrea să împartă cu ea luminile reflectoarelor. Dru trebuie să găsească o modalitate de a-i face faţă Annei, să afle mai multe secrete din propriul ei trecut, să ţină piept atacurilor vampirilor şi în acelaşi timp să-şi lămurească sentimentele pe care le nutreşte pentru Graves şi Christophe.
Există un trădător în Ordin care o vrea pe Dru moartă ─ dar mai întâi trebuie să afle ce îşi mai aminteşte ea din noaptea în care a murit mama ei. Dru a blocat această amintire, dar se pare că va trebui totuşi să şi-o elibereze, mai ales atunci când Christophe se întoarce şi urmează să fie judecat în faţa Consiliului. Iar singura care îi poate salva viaţa este chiar Dru.

Fanii lui Dru nu vor fi dezamăgiţi nici în acest antrenant volum al seriei. Romanul se citeşte dintr-o suflare, şi mulţi dintre cititori se vor identifica din nou cu acest personaj fascinant – puternic, dar şi vulnerabil, cu aură de djamphir, dar adesea cu un comportament amintind de cel al unei adolescente obişnuite…

Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi http://www.strange-angels.com şi http://www.lilithsaintcrow.com.

NU RATAŢI PRIMELE DOUĂ VOLUME ALE SERIEI:

Cercul Secret 4-Despartirea

Publicat de daramaria15 pe septembrie 16, 2012
Publicat în: L.J.Smith, sabat, vrajitoare. Etichetat: Adam, Cassie, cerc, secret, vrajitoare. Scrie un comentariu

                   Despartirea

 (Cercul Secret, cartea a 4-a)

     Descriere

ŢINE-ŢI DUŞMANII APROAPE…

      Pentru prima oară de când s-a mutat în New Salem, Cassie Blake se simte ca o persoană obişnuită. Este fericită alături de iubitul ei, Adam, şi îşi face noi prieteni. Dar viaţa lui Cassie este ieşită din comun, iar a fi deosebit poate fi un adevărat blestem.

Cercul secret este vânat de un duşman necunoscut – şi oricine poate fi următoarea victimă. Între membrii lui iau naştere alianţe, iar relaţiile le sunt puse la încercare. Nimeni nu ştie în cine poate avea încredere sau de cine să se teamă.

O să reuşească oare Cassie să-şi salveze prietenii… şi pe sine însăşi? Sau alegerile ei vor dezbina Cercul pentru totdeauna?

 

 

Atașamente

Despartirea (Cercul Secret, cartea a 4-a) – extras (Despartirea-CS4-extras.pdf, 505 Kb) [Descărcare]

 

O puteti cumpara de aici.

Jurnalele Vampirilor 8-Vanatorii:Fantoma

Publicat de daramaria15 pe septembrie 16, 2012
Publicat în: L.J.Smith, vampiri, verbina. Scrie un comentariu

AVENTURI MAI PALPITANTE CA ORICÂND…
   PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU VOLUMUL 8 AL SERIEI,

ŞI TOTODATĂ PRIMUL VOLUM DIN NOUL CICLU

ELENA ESTE ÎN PRIMEJDIE! AMENINŢATĂ DE O APARIŢIE SUMBRĂ VENITĂ DIN LUMEA DE DINCOLO, EA NU POATE FI PROTEJATĂ DECÂT DE CEI DOI FRAŢI SALVATORE, STEFAN ŞI DAMON…

Elena Gilbert şi prietenii ei au luptat împotriva spiritelor malefice şi au reuşit să salveze orăşelul Fell’s Church, dar cu un preţ foarte mare: viaţa lui Damon Salvatore.
Cândva, Damon se luptase crâncen cu fratele lui, vampirul Stefan, să câştige inima Elenei. Cum Damon a dispărut, Elena şi Stefan pot fi în sfârşit împreună. Şi-atunci, de ce Elena visează în continuare la Damon?
În timp ce sentimentele ei faţă de Damon devin tot mai profunde, Fell’s Church e bântuit de o apariţie sumbră. Elena ştie cum este în iad, dar un asemenea demon nu a mai văzut niciodată. Singurul lui scop este s-o omoare pe Elena şi pe cei dragi ei…

 

FRAGMENT:

” Dragă Jurnalule,
SUNT ACASĂ! Nici nu îndrăznesc să cred, dar iată-mă aici!
Întregul Fell’s Church are şansa unui nou început. Dar, cu excepţia mea şi a prietenilor mei apropiaţi – Meredith, Bonnie, Matt, dragul meu Stefan şi doamna Flowers – nimeni altcineva nu ştie că viaţa nu s-a mai scurs ca de obicei de la Ziua Oraşului încoace. 
Am reuşit! Am salvat pe toată lumea!
Pe toţi, cu excepţia lui Damon…
Ceea ce e ciudat – de fapt, ridicol – este acest sentiment de speranţă care se naşte în adâncul meu. Şi dacă, îmi tot spun, şi dacă de fapt, cumva, Damon n-a murit?
Şi apoi speranţa se destramă, pentru că el e mort, şi trebuie să accept asta. Dacă vreau să rămân puternică, nu mă pot minţi singură.
Dar speranţa mi se furişează din nou în suflet. Şi dacă…? ”

Jocurile Foamei

Publicat de daramaria15 pe mai 15, 2012
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: div style, librarie, suzanne collins. Scrie un comentariu

DESPRE TRILOGIA JOCURILE FOAMEI


Într-un viitor post-apocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt răpiți de lângă familiile lor si aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmarită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă, faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire?

“Pur și simplu am citit fără să mă pot opri! […] O lectură înrobitoare”.

Stephen King

<div  style=”margin-top: 10px; width: 80px;”><a style=”text-decoration: none;”

Suzanne Collins - Jocurile Foamei: Sfidarea (Hardcover)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suzanne Collins - Jocurile Foamei (Hardcover)
Schimba poza principala
Suzanne Collins
Suzanne Collins

CUMPARA ACUM!
Pret librarie: 45,90 RON
Reducere: 35 %
Pret internet: 29,84 RON
Cumpara Produs

Cum cumpar ?
Disponibil = Disponibil
Recomanda unui prieten
Scrie o recenzie si primesti 50% reducere la 3 carti Nemira
Suzanne Collins - Jocurile Foamei: Revolta (Hardcover)
Schimba poza principala
Suzanne Collins
Suzanne Collins
CUMPARA ACUM!
Pret librarie: 45,90 RON
Reducere: 35 %
Pret internet: 29,84 RON
Cumpara Produs

Cum cumpar ?
Disponibil = Disponibil
Recomanda unui prieten
Scrie o recenzie si primesti 50% reducere la 3 carti Nemira
CUMPARA ACUM!
Pret librarie: 45,90 RON
Reducere: 35 %
Pret internet: 29,84 RON
Cumpara Produs

Cum cumpar ?
Disponibil = Disponibil

<div  style=”margin-top: 10px; width: 80px;”><a style=”text-decoration: none;” 

CÂND NU-ŢI GĂSEŞTI LOCUL ÎN LUMEA NORMALĂ, CAUTĂ-ŢI-L ÎN CEA PARANORMALĂ!

Publicat de daramaria15 pe mai 15, 2012
Publicat în: Uncategorized. Etichetat: drept, galen, inima, kylie, poate, trimite. Scrie un comentariu

 NĂSCUTĂ LA MIEZUL NOPŢII, volumul 1 din seria SHADOW FALLS, de C.C. Hunter

O nouă serie spectaculoasă, care îţi va merge drept la inimă şi îţi va bântui visele…


Kylie Galen e o adolescentă ca oricare alta – are probleme cu părinţii, nu face parte din grupul fetelor populare din liceu, iar iubitul a părăsit-o pe nepusă masă.
De parcă viaţa nu i s-ar fi părut suficient de complicată, este urmărită pretutindeni de un bărbat pe care doar ea se pare că-l poate vedea.
Într-o seară, Kylie ia parte la o petrecere unde lucrurile nu decurg deloc

 cum ar trebui, iar asta îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Mama ei o trimite la Shadow Falls – o tabără pentru adolescenţi cu probleme. Însă la doar câteva ore după sosire, devine evident că toţi colegii ei au mai mult decât nişte simple „probleme”. Aici, în Shadow Falls, vampirii, vârcolacii, metamorfii, vrăjitoarele şi zânele se antrenează umăr la umăr – învaţă să-şi stăpânească puterile, să-şi controleze magia şi să trăiască în lumea normală.
Kylie nu a simţit niciodată că aparţine acelei lumi, dar, cu siguranţă, locul ei nu este nici aici, alături de o grămadă de ciudaţi paranormali. Sau este oare? Aceştia insistă că face parte dintre ei şi că a fost adusă în tabără dintr-un motiv anume.
De parcă viaţa ei n-ar fi şi aşa suficient de complicată, intră în scenă Derek şi Lucas. Derek vine din neamul zânelor şi este hotărât să devină iubitul lui Kylie, iar Lucas este un vârcolac teribil de arătos, de care Kylie e îndreptăţită să se teamă. Derek şi Lucas sunt cât se poate de diferiţi, însă amândoi au o puternică influenţă asupra ei.
Cine îi va câştiga oare inima? Şi pentru cât timp?
Deşi Kylie nu este sigură pe mai nimic, un lucru devine dureros de clar – locul ei e în Shadow Falls…

Puteţi urmări aici trailerul cărţii: 

Mai multe informatţii despre seria Shadow Falls şi autoare, puteţi afla accesând site-urile www.cchunterbooks.com  şi www.facebook.com/ShadowFallsSeries

Navigarea articolelor

← Articole mai vechi
  • februarie 2021
    L M M J V S D
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    « nov.    
  • Blogroll

    • Adriyann
    • Alex Stories
    • Alexa700
    • andreidanyels01
    • Anima Black
    • bianca2b
    • bibliophilemystery
    • bookaholic-guy
    • bookbuzzmagazine
    • books4friends
    • booksvvorld
    • Caarti
    • Carte pentru mine
    • Carte pentru tine
    • Carti de citit
    • cartialese
    • colors-imagination-books
    • d3sprecarti
    • daniella96
    • Discuss
    • dragoshangelforabook
    • Elkosta-books
    • Fan-fic-twilight
    • fanteziedeinger
    • frunzalaura
    • Get Inspired
    • Get Polling
    • Get Support
    • inabookshelf
    • jurnal-de-recenzii
    • ladygabriella
    • larissabooklover
    • laurentzyubooks
    • Learn WordPress.com
    • Ledabooks
    • love-for-books
    • madalinabooks
    • magiacartilor
    • magykhurin
    • mihaelaalexandrescu
    • mikaella15
    • morethanordinarybooks
    • myrunaa
    • oanastoicamujea1
    • pustoaica-scrie
    • rose-books
    • sabinna
    • sabynna
    • sayukisbookblog
    • scrisoarefaralitere
    • shauki
    • shaukisbookcase
    • silvana95
    • simella23
    • steledehartie
    • thebookspot
    • Theme Showcase
    • thesearchforsomethingmore
    • Vampirescrib
    • VPS
    • WordPress Planet
    • WordPress.com News
Blog la WordPress.com. Tema: Parament de WordPress.com.
daramaria15
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.
Anulează

 
Încarc comentarii...
Comentariu
    ×
    Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
    Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri